DE CE?
In anul 2002, anul infintarii Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului, rasismul, antisemitismul si xenofobia erau fenomene vizibile in Romania.
Cultul Maresalului Ion Antonescu era in voga. Negationisti notorii precum Prof. Buzatu si Ion Coja erau in verva. Corneliu Vadim Tudor, presedintele partidului Romania Mare, devenise o vedeta din cauza program sau politic, bazat (atunci si in prezent) pe impertinenta, pe retorica grosolana, pe nationalism, rasism si antisemitism.Miscari legionare reinodau firul taiat, de comunism, al gruparilor fasciste si neo-naziste in Romania. Antisemitismul bantuia liber pe ulite si evreii erau acuzati de iudeo-bolsevism.
In anul 2003, Guvernul Romaniei a negat, in mod oficial Holocaustul Romanesc. Tot in acelasi an, Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, intr-un interviu acordat unui ziar din Israel, a minimalizat impactul si semnificatia Holocaustului Romanesc.
De atunci si la data la care scriem aceste randuri au trecut 7 ani: intre timp Romania a devenit membra a Uniunii Europene si a cunoscut o perioada de inflorire economica.
In ciuda acestor schimbari, societatea romaneasca este inca afectata de efectele regimului comunist care desi disparut in neantul istoriei inca dainuie in spiritul, mentalitatea si atitudinea formatorilor de opinii, a politicienilor si a unei vaste majoritati din intelectualitatea romaneasca.
In aceste conditii confuze, in care democratia este confudanta adesea cu anarchia, superficialitatea se face simtita in toate domeniile de activitate si la toate nivelele sociale: acesta este cadrul fertil dezvoltatorii nationalismului, rasismului si a lipsei de toleranta fata de minoritatile care fac parte integrala din societatea in care traim impreuna si in care trebuie sa convietuim indiferent de religie, apartanenta etnica, sex, opinii politice sau status socio-economic.
In Romania moderna, antisemitismul exista: el este intretinut, cultivat si manipulat de cei care sunt constienti atat de efectul nociv al acestui gen de rasism absolut dar si de popularitatea pe care o castiga atunci cand afiseaza astfel de manifestari “patriotice”.
In aceasta atmosfera si din aceste cauze MCA Romania a fost creata in 2002. De la crearea sa si pana in prezent, MCA Romania monitorizeaza modul in care institutiile de stat, mass-media si formatorii de opinii inteleg sa combata antisemitismul si efectele pe care le are asupra societatii romanesti.
MCA Romania este o organizatie non-guvernamentala si non-profit. Activitatea desfasurata de membrii sai este voluntara si nu genereaza beneficii materiale.
MCA Romania exista pentru ca in Romania moderna, antisemitismul este omniprezent. Intr-o tara in care minoritatea mozaica (evreiasca) constituie mai putin de 0.1% din populatie, antisemitismul se manifesta adeseori la aceleas nivel la care a ajuns atunci cand minoritatea mozaica constituia peste 4% din populatie.
Descarca fisier PDF: Prezentare MCA Romania.pdf